Prepară o supă ca la… bunica acasă! Rețeta este pentru 6 porții și se prepară în aproximativ 2 ore.
INGREDIENTE
200 g fasole uscată
200 g ceapă
150 g costiță afumată
200 g varză
25 g sare
50 g orez
150 g morcovi
1 rădăcină de pătrunjel
80 ml ulei
1 legătură de pătrunjel verde
1 praf de piper
MOD DE PREPARARE
- Alegi fasolea, o speli în câteva ape și o lași la înmuiat pentru câteva ore. Fierbi fasolea, schimbând apa de câteva ori și înlocuind-o cu apă fiartă separat. Când este bine fiartă, o scurgi, o lași să se răcească, apoi o treci prin sită.
- Separat, pui la fiert în 2 l de apă rece cu sare, zarzavatul curățat, spălat și tăiat mărunt. Când este bine pătruns, adaugi piureul de fasole, orezul ales și spălat în prealabil și felioarele de costiță afumată, prăjite în ulei. Lași să dea în clocot mic, timp de 20 de minute, după care potrivești gustul de sare și de piper. Servești supa cu pătrunjel verde tocat, presărat deasupra.
Găsești mai multe rețete de mâncăruri delicioase în revista #Practic în Bucătărie! Prima ediție din 2025 este acum în magazinele de presă!
O poți procura și online de pe publisol.ro, în ediție digitală sau ediție tipărită.
Sursă foto: arhiva #Practic în Bucătărie, 123rf.com