O supă care se servește rece și este tradițională din Bulgaria. Sunt însă multe alte țări, din Balcani până în Asia Mică, în care se întâlnește acest stil de preparat pe bază de castraveți, iaurt și mărar, desigur cu unele variații, adaptate la tradițiile și la alimentele locale. În țările mai sudice, de exemplu, mărarul este înlocuit cu oregano.
Rețeta este pentru 6 porții și se prepară în doar 10 minute.
INGREDIENTE
500 g castraveți
500 g iaurt gras (10%)
100 g miez de nucă
1 ceapă mică
2 felii de pâine albă
1 legătură mărar
zeama de la o jumătate de lămâie
sare
piper
30 ml ulei de măsline
apă
MOD DE PREPARARE
1. Speli castraveții, îndepărtezi cureți coaja și și sâmburii și îi tai cubulețe. Presari puțină sare și lași puțin deoparte. Între timp, amesteci iaurtul cu o lingură și mărarul spălat, zvântat și tocat fin și usturoiul curățat, spălat și pisat temeinic.
2. Scurgi castraveții de zeama lăsată, îi pui într-un vas încăpător, adaugi peste iaurtul, nuca tocată, pâinea curățată de coajă și tocată cuburi foarte mici. Tot acum torni ceapa tăiată foarte fin și uleiul.
3. Mixezi bine și, când crema dobândește finețea dorită, adaugi câte puțină apă, până capătă consistența supei. Dregi gustul cu zeama de lămâie, sare și piper, dai la frigider și servești când s-a răcorit puțin. Decorezi cu felii fine de castraveți, mărar, miez de nucă sau chiar frunze de mentă.
SFAT: Această supă este răcoritoare prin conținut, dar, uneori, pentru a fi și mai mult adaptată zilelor caniculare, se servește chiar și cu gheață. Poți să pui alături și crutoane.
Găsești mai multe rețete de preparate culinare și de băuturi răcoritoare în revista #Practic în Bucătărie! O găsești în magazinele de presă sau o poți comanda în format fizic aici și în format digital aici.
Sursă foto: 123rf.com