208
Cine iubește fructele de mare, fie că e vorba, de scoici, creveți sa alte specii, știe că această rețetă va încânta papilele gustative oricărui musafir pretențios!
Dificultate: ușor
Timp de preparare: rapid
Număr de porții: 4
Ingrediente
- O ceapă roșie
- 1/2 salată verde
- 100 g rucola
- 2 grapefruit
- 3 linguri ulei măsline
- 2 linguri oțet de Cassis
- O linguriță muștar cu boabe
- O linguriță miere de albine
- sare
- piper măcinat
- 12 scoici Saint Jacques
- 2 linguri suc proaspăt de lămâie
- 20 g unt
- 2 linguri vermut
Modalitate de preparare
- Curățați ceapa și tocați-o mărunt.
- Spălați salata și rucola, apoi tăiați-le în bucăți potrivite.
- Curățați și decojiți grapefruitul și scoateți pulpa din interiorul învelișului alb.
- Preparați vinegreta amestecând oțetul cu uleiul, muștarul, sarea și piperul. Amestecați până când sosul începe să se îngroașe.
- Înmuiați frunzele de salată în vinegretă și distribuiți în farfurii.
- Adăugați deasupra ceapa tocată și felii de grapefruit.
- Stropiți carnea de scoici cu suc de lămâie proaspăt. Potriviți gustul cu sare și piper.
- Încingeți untul într-o tigaie și prăjiți scoicile pe ambele părți câte 2 minute pe fiecare parte.
- Stropiți cu vermut alb apoi așezați bucățile de carne peste salată.
- Serviți salata imediat.
Încearcă și: Salată de scoici, rețeta lui Gordon Ramsay
Sursă foto: 123RF