Șampania ne însoțește în cele mai importante momente ale vieții. Ea a devenit un sinonim al eleganței și etichetei unor sărbători și o regină a clipelor noastre dulci. Începând cu anul 2008, i-a fost dedicată o zi internațională anuală, la început de octombrie.
Șampania este vinul spumant produs în regiunea viticolă Champagne-Ardenne, aflată în nord-estul Franței. Pentru ca băutura să aibă gustul rafinat care încântă o lume întreagă, doar anumite soiuri de struguri intră în procesul de fabricație: Pinot Noir, Pinot Meunier, Pinot Blanc, Pinot Gris, Chardonnay, Petit Meslier și Arbane. Metodele de presare și fermentație sunt bine puse la punct, astfel încât să nu dea greș niciodată și să creeze vinuri de cea mai înaltă calitate.
Vinul regilor
Vinurile din regiunea Champagne erau cunoscute încă de dinainte de epoca medievală, iar meritul de a fi plantat pentru prima oară podgorii pe dealurile din această vestită regiune le aparține romanilor. Descoperiri arheologice recente au certificat faptul că în Champagne existau culturi de viță-de-vie încă din secolul I.
Francezii obișnuiau să-și încoroneze regii în orașul Reims (care urma să și devină capitala provinciei), iar aceste festivități au fost celebrate întâi cu vin, pentru ca apoi vinul spumant să-și facă loc în fastul ceremonialelor de încoronare. Vinul spumant produs în Champagne devenea astfel „vinul regilor”și rege al vinurilor.
A existat întotdeauna o concurență între vinurile din Champagne și cele produse în Burgundia, provincia vecină, aflată puțin mai la sud, într-un climat mai prielnic coacerii strugurilor. Spre deosebire de vinurile din Burgundia, cele din Champagne erau produse din struguri care se coceau mai greu și aveau concentrații mai mici de zahăr, iar aceste neajunsuri deveniseră adevărate provocări pentru producători. Însă regiunea Champagne era brăzdată de drumuri prielnice schimburilor comerciale, iar vinul regilor a început să fie cunoscut în alte zone. Războiul de 100 de ani, purtat între Anglia și Franța, a devastat regiunea, perturbând înflorirea viticulturii. Însă, odată cu încheierea lui, podgoriile au reapărut în Champagne.
Regulile lui Dom Pierre Pérignon
Între anii 1670-1720, producția de vinuri spumante în regiune a devenit o alegere deliberată. Până atunci, efervescența depindea de condițiile externe și nu era un proces neapărat dorit, ci mai curând aleatoriu.
Biserica a avut un rol important în cultivarea viței-de-vie în regiune. Iar câțiva călugări și-au legat numele de dezvoltarea regiunii Champagne. Dom Pierre Pérignon, un călugăr benedictin de la Abația Sf. Petru din comuna Hautvillers, a fost printre primii care au văzut că diferite vinuri pot fi amestecate, astfel încât buchetele lor să se completeze în mod fericit. Astfel, au luat naștere vinuri mai echilibrate și de calitate superioară. În vremea lui Pérignon, când zilele de toamnă deveneau răcoroase, fermentația era oprită uneori, înainte ca toate zaharurile din must să se fi transformat în alcool. Astfel ambalat în sticlă, vinul risca să repornească fermentarea, iar când temperaturile se măreau din nou, primăvara, presiunea determina dopurile să sară (iar o parte din vin se risipea). În 1718 a fost publicat un set de reguli de vinificație despre care s-a spus că ar fi fost stabilite de Dom Pérignon: recoltarea trebuia făcută devreme, în diminețile răcoroase și umede, pentru ca strugurii să nu se spargă. Strugurii urmau a fi selectați cu atenție, iar cei putreziți erau aruncați. Pérignon nu a permis călcarea strugurilor, ci a militat pentru introducerea teascurilor. El a susținut vinificația naturală, fără adaosul unor substanțe străine de struguri.
Un vin de lux printre vinurile franțuzești
Sticlele și dopurile de plută au apărut în Champagne în 1685. În 1690 apare pentru prima dată denumirea specifică de „vinuri de Champagne”, în acest definindu-și personalitatea, între vinurile franțuzești. În 1770 a fost realizată o sticlă mai groasă, mult mai rezistentă, în care vinurile să nu fie doar ambalate înainte de vânzare, ci să fie utilizate și la depozitare, în vederea continuării fermentației.
Cercurile aristocratice au început să consume vinul de Champagne, iar acesta a trecut drept vin de lux. Primii negustori de șampanie au înființat magazine în Reims și alte două orașe din regiune, iar în secolul al XVIII-lea au apărut casele de șampanie specializate în producerea vinului spumant.
La începutul secolului al XIX-lea, procesul prin care șampania devine efervescentă a început să fie controlată prin metode noi. În 1837, farmacistul Jean-Baptiste François a dezvoltat o metodă pentru măsurarea exactă a cantității de zahăr care trebuie adăugată în vin pentru o efervescență optimă. Câțiva ani mai târziu, a fost inventată cușca de sârmă care ține dopul sticlei.
Fabricarea șampaniei presupune mai multe etape: fermentația mustului, limpezirea, amestecarea vinurilor cu diferite caracteristici, depozitarea în sticle – pentru a doua fermentație, maturarea pe drojdii, întoarcerea sticlelor pe dop, degorjarea, ambalarea, etichetarea. Degorjarea este o etapă prin care vinul învechit pe drojdii, minimum 15 luni, este supus unui proces de îndepărtare a drojdiilor și sedimentelor din sticlă. După degorjare, vinul spumant este păstrat încă 1-2 ani, înainte de a fi oferit spre consum. În 1884, Armand Walfard, proprietarul unei case de șampanie, a inventat metoda de degorjare la rece: sticla se introduce într-o soluție frigorifică la aproximativ -27°C, care formează, în gâtul sticlei, un dop de sediment înghețat. Când sticla este deschisă, presiunea internă aruncă dopul de sediment înghețat. Această metodă se practică încă, în zilele noastre.
Regiunea Champagne, în patrimoniul UNESCO
În 1890, atacul dăunătoarei filoxerei a decimat întreaga cultură viticolă din Champagne, ce se întindea pe 60.000 de hectare. Cultivatorii au conștientizat nevoia de a-și proteja împreună moștenirea comună și au înființat Asociația Viticolă din Champagne. Au replantat soiuri de viță-de-vie mai rezistente la boli și insecte. În anul 1935 au introdus denumirea de origine controlată, iar termenul de șampanie a fost consacrat vinului produs și provenit din regiunea Champagne.
În 2015, dealurile, casele și beciurile din Champagne au fost adăugate pe Lista Patrimoniului Mondial, în categoria „Peisaje culturale vii evoluate organic”, recunoaștere a valorii universale remarcabile a peisajului cultural viti-vinicol din Champagne. În 2003, Champagne a fost prima regiune viticolă din lume care și-a evaluat amprenta de carbon. Apoi a fost lansat un plan de acțiune, cu cinci direcții principale: viticultură și oenologie, transport, clădiri, achiziție responsabilă de bunuri și servicii și acțiune transversală. Datorită acestor eforturi, amprenta de carbon a regiunii a scăzut cu 15%. Obiectivul, până în 2050, este reducerea amprentei de carbon a regiunii cu 75 până la 80%.
Autor: Sonia Stanciu
Găsești mai multe rețete de preparate culinare și de băuturi răcoritoare în revista #Practic în Bucătărie! O găsești în magazinele de presă sau o poți comanda în format print aici și în format digital aici.
Sursă foto: 123rf.com
