Home » Deserturi & băuturi » Granita de fructe

Granita de fructe

Autor: Echipa eCuisine
0 comentariu 102 vizualizari 3 minute timp estimat

Granita este unul dintre cele mai ușor de preparat deserturi ale verii, pe care îl poți pregăti din tot felul de fructe zemoase de sezon (lămâi, piersici, căpșuni, pepene galben), dar și din castraveți sau busuioc. E un desert răcoritor, semi-congelat, ceva între înghețată și limonadă, care vine tocmai din secetoasa Sicilie.

Granita de pepene roșu

6 porții / 4 ore

INGREDIENTE

600 g miez de pepene roșu
200 g zahăr
200 g cireșe
Zeama de la ½ lămâie

MOD DE PREPARARE

1.  Alegi cireșe bine coapte. Cureți miezul de pepene de sâmburi și îl presari cu zahăr. Speli cireșele, le cureți de codițe și sâmburi și le pui peste miezul de pepene verde.
Amesteci puțin, pentru ca zahărul să se topească în zeama pe care și-au lăsat-o fructele.

2.  Treci amestecul printr-o sită fină, pasând foarte bine, iar în pasta rezultată torni zeama de lămâie și omogenizezi.

3.  Pui zeama într-o tăviță, la congelator. Când începe să se întărească, amesteci cu furculița, în toată masa, și introduci din nou tăvița în congelator. Repeți operația de trei ori.

Servești granita în cupe și ornezi cu cireșe și cubulețe de pepene.

 

Granita de zmeură cu vin spumos

8 porții / 70 minute

INGREDIENTE

500 g zmeură
2 linguri lichior de zmeură
1 lingură zahăr pudră
500 ml vin spumos sec
Câteva frunze de mentă pentru decor

MOD DE PREPARARE

1.  Speli fructele și le cureți de codițe. Păstrezi câteva fructe pentru decor, iar restul le pasezi în blender și le treci printr-o sită, ca să separi sâmburii.

2.  Încălzești lichiorul într-un vas, împreună cu zahărul pudră, obținând astfel un sirop în care încorporezi piureul de zmeură și vinul spumos.

3.  Torni crema într-un castronel de plastic, învelești vasul cu o folie de plastic și o congelezi timp de 4-5 ore. La intervale de 45 de minute, scoți vasul și amesteci compoziția.

4.  Pui preparatul în pahare ținute anterior în frigider și decorezi cu fructele de zmeură și cu frunze de mentă.

Sfat: Poți servi pișcoturi, choux-uri, brioșe sau rulouri de napolitane alături de granita. La decor poți utiliza bețișoare de ciocolată, fructe proaspete sau sos de ciocolată albă.

Sursă foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro