Îți propunem o rețetă specială de post, ideală pentru toată familia. Ingredientele sunt pentru 10 porții, iar timpul de preparare este de aproximativ 1 oră și 10 minute.
INGREDIENTE
200 g fasole boabe albă
200 g năut
250 g orez
200 g linte
1 morcov
Suc de roșii
3 cepe
Pătrunjel verde
Sare
Piper
Frunze de viță-de-vie
MOD DE PREPARARE
1. Speli fasolea și năutul, apoi le pui la fiert. Arunci prima apă, apoi lași să fiarbă fasolea și năutul până se înmoaie boabele. Cureți de coajă cepele, le speli și le tai mărunt, apoi le călești în uleiul încins.
2. Încorporezi fasolea, năutul, orezul, lintea și lași puțin să se călească. Dai morcovul pe răzătoarea mică și îl adaugi peste amestecul de fasole, împreună cu pătrunjelul tocat și condimente după gust.
3. Formezi sarmalele în foi de viță, le așezi în oală, dar nu mai mult de trei rânduri. Torni apă amestecată cu sare și le lași să fiarbă la foc mic.
Găsești mai multe rețete de mâncăruri delicioase în revista #Practic în Bucătărie! Ediția martie 2025 este acum în magazinele de presă!
Poți procura revista noastră și online, de pe site-ul publisol.ro, în ediție digitală sau ediție tipărită.
Sursă foto: arhiva #Practic în Bucătărie, 123rf.com