Home » Aperitive, salate, sosuri » Covrigi brașoveni făcuți în casă

Covrigi brașoveni făcuți în casă

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 286 vizualizari 3 minute timp estimat

Crocanți la exterior, moi la interior și foarte gustoși, cine nu poftește la covrigi să arunce piatra…

Poate că sunt „pe toate drumurile”, dar covrigii din simigerii nu sunt neapărat și cea mai sănătoasă gustare, din cauza ingredientelor care se regăsesc în compoziție (margarină) sau a condițiilor din unele covrigării. Preparați, acasă, însă… se schimbă situația. Învață să-i pregătești chiar tu – de ce nu, cu ajutorul celor mai mici membri ai familiei, care se vor bucura enorm să participe, pentru ca apoi să-i savureze cât sunt calzi (cu unt… mmm!)

INGREDIENTE: 

  • 500-600g faină albă de grâu
  • 1 cub de drojdie proaspătă
  • 1 cană cu apă caldă (nu fierbinte)
  • 3-5 linguri de ulei de măsline
  • ½ linguriță sare
  • 2 linguri semințe de susan / mac / floarea soarelui / in  sau sare grunjoasă
  • 1 lingură zahăr
  • un litru de apă pentru a opări rapid coca
  • o linguriță bicarbonat de sodiu

MOD DE PREPARARE:

Într-un bol cernem faina, o amestecăm cu sare și facem o adâncitură în mijloc.

Drojdia se sfărâmă într-un alt recipient, se presară puțin zahar deasupra și se lasă să se înmoaie. După ce drojdia s-a înmuiat, se pune în mijlocul făinii, apoi se adaugă apa caldă și ulei.

Începe să frămânți până obții un aluat elastic, care nu se lipește de mâini. Adună-l la un loc și presară făină peste el.

Acoperă bolul cu un prosop și lasă aluatul să crească timp de 30-40 minute la căldură, până când  își mărește volumul.

După ce a crescut, împarte-l în mai multe sfere și rulează fiecare bucată sub forma de sul de grosimea unui deget, lung de 25-30 cm.

Apucă de ambele capete , încrucișează-le și apoi revino și lipește-le de partea din mijloc a buclei, formând astfel fiecare covrig, apoi lasă covrigii să crească 15 minute.

Pune un litru de apa să fiarbă, adaugă o linguriță de bicarbonat și o lingura de zahar și amestecăm, apoi cufundă covrigii unul cate unul în apa clocotita timp de 30 de secunde fiecare, folosind o paletă cu găuri. Așază covrigii pe o tava să se scurgă de zeama și presară-i cu semințe de mac, susan, floarea soarelui, dovleac sau sare grunjoasa.
Tapetează o tava de cuptor  cu hârtie de copt și așază covrigii lăsând spațiu de un deget între ei.

Coace covrigii în cuptorul încins timp de 15-20 minute la 180-200 grade Celsius, până ce se rumenesc ușor, apoi pune-i în coșul de pâine și acoperă-i cu un șervet.

Foto: 123RF

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro