Home » Deserturi & băuturi » Cum se topește corect ciocolata pentru prăjituri?

Cum se topește corect ciocolata pentru prăjituri?

Autor: Diana Colcer
2 comentarii 618 vizualizari 2 minute timp estimat
Atunci când vrei să folosești cremă din ciocolată pentru prăjituri și torturi, poți să topești ciocolată de casă pentru a obține un gust cât mai aromat.

Tehnica pentru a topi ciocolata nu este una complicată, dar trebuie să ai grijă la câteva aspecte pentru a nu îi strica textura. Cel mai important este să nu lași nicio picătură de apă în preajma ciocolatei topite, altfel gustul și densitatea vor avea de suferit. Așadar, încearcă să ștergi bine lingura și castroanele pe care le vei folosi și ai grijă să ai mâinile uscate. Pașii pe care trebuie să ii urmezi sunt destul de simpli.

Poți începe cu o tabletă de ciocolată amăruie, pe care să o tăi în bucățele mai mici cu ajutorul unui cuțit zimtat. Dacă este mai mică, ciocolata se va topi mai ușor. O altă opțiune este să dai tableta prin răzătoare.

Citește și: Beneficiile ciocolatei pentru sănătate

Pune bucățelele de ciocolată într-un bol mare, termorezistent și așază-l în cuptor, fie pe gaz, fie electric sau cu microunde. Setează-l la o temperatura medie și lasă bolul timp de 1 minut. Apoi scoate-l cu grijă și amestecă ciocolata. Repetă procesul în timp ce crești treptat temperatura. Încearcă să verifici crema cât mai des și să o amesteci. Când ciocolata este complet topită, scoate castronul din cuptor, altfel crema își va pierde consistența.

Dacă vrei să execuți procesul de topire pe aragaz, încălzește într-o cratiță apă și las-o la clocotit. Apoi așază deasupra cratiței bolul termorezistent în care se află bucățelele de ciocolată. Mărimea acestuia trebuie să acopere întregul diametru al cratiței, astfel încât aburul să nu aibă scăpări. Mai mult decât atât, verifică dacă apa în clocot atinge fundul castronului și varsă din ea dacă este cazul.

Amestecă în timp ce bucățile de ciocolată se topesc și nu lăsa castronul deasupra cratiței mai mult decât este cazul. Este de preferat ca ciocolata topită să fie adăugată la desert atunci când este caldă.

Citește și: Cristina Cioran ne-a dezvăluit o rețetă minunată de ciocolată de casă fără zahăr

 

 

Sursă foto: iStock

2 comentarii

Angela 10 aprilie 2020 - 6:16 pm

Mi-a placut articolul, multumesc pentru sfaturi!

Raspunde
Idei de creme pentru tort și 10 sfaturi 21 ianuarie 2024 - 11:47 am

[…] Află cum se topește corect ciocolata pentru prăjituri, ca să-ți iasă prăjiturile […]

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro