Home » Blog » Tigaia antiaderentă și tot ce trebuie să știi despre ea

Tigaia antiaderentă și tot ce trebuie să știi despre ea

Autor: Echipa eCuisine
1 comentariu 777 vizualizari 9 minute timp estimat

În ciuda îngrijirii bune, în timp, apar mici zgârieturi în stratul de pe suprafața interioară a tigăii. Auzim adesea că este dăunător sănătății să pregătim mâncarea într-o tigaie zgâriată. Dar este adevărat? Și când ar trebui să arunci o tigaie veche?

Tigăile cu strat de acoperire sunt adesea numite și tigăi din teflon. Dar în spatele acestui nume al celui mai cunoscut strat de acoperire, se află un material plastic – „politetrafluoretilenă“ – sau, pe scurt, PTFE. Acest material nu este biodegradabil, deci este una dintre substanțele chimice „eterne“. Datorită efectului său antiaderent, PTFE se găsește și în alte aparate de bucătărie, cum ar fi aparatele pentru sandvișuri și tăvile de copt. Și nu e deloc neobișnuit ca, după o anumită perioadă de folosire, să apară mici zgârieturi în stratul antiaderent al tigăii. Oare e momentul să arunci tigaia sau încă o poți folosi liniștită?

Teflonul are viață scurtă

Acoperirea antiaderentă a tigăilor oferă avantaje: economisește grăsime și face tigaia ușor de curățat. Dar acest efect nu durează veșnic. Și apoi? Trebuie aruncată tigaia după doar câteva luni de folosire? Dacă gătești într-o tigaie zgâriată, o parte din acoperire se poate desprinde.

Cu toate acestea, acest lucru nu este dăunător sănătății: PTFE este inert. Chiar dacă înghiți particule din acest strat în timp ce mănânci, acestea vor fi eliminate din corpul tău nedigerate. Când stratul de teflon este zgâriat, particule mici, abia vizibile, se desprind și ajung în mâncare. Dar vei elimina aceste particule, neschimbate de organism, pentru că polimerul începe să se descompună abia la o temperatură de aproximativ 360 de grade. Cu toate acestea, este mai bine să arunci tigaia atunci când a ajuns să fie foarte zgâriată, nu de alta, dar funcția antiaderentă nu va mai funcționa.

👉 Tgaia este al doilea cel mai folosit obiect din bucătărie. Primul este tocătorul. Câteva aspecte importante legate de întreținerea acestuia din urmă, îți vor folosi! 

Atenție la vaporii toxici de teflon!

Cât timp în tigaie sunt alimente, supraîncălzirea este foarte puțin probabilă. Apa sau alimentele care conțin apă nu pot lăsa temperatura să crească semnificativ peste 100 de grade, adică punctul de fierbere al apei. Totuși, o tigaie goală lăsată la încins eliberează vapori nocivi de teflon, care pot provoca simptome asemănătoare gripei, numite și febra polimerică. Fumul este dăunător sănătății, iar acest fum toxic se produce la temperaturi de peste 360°C.

Însă tigaia poate atinge această temperatură doar dacă este încălzită puternic pe plită. Nici nu contează dacă tigaia este zgâriată sau nu. Și, cum spuneam, dacă există mâncare în tigaie, nu trebuie să-ți faci griji cu privire la vaporii toxici. De exemplu, când încălzești apa, tigaia nu se încălzește cu mult peste 100 de grade. Când încălzești ulei, temperaturile cresc până la maximum 270°C. În funcție de uleiul pe care îl folosești, acesta începe să fumege și să miroase, iar asta se întâmplă cel mult la 270°C, adică mult înainte ca tigaia să atingă cele 360°C. O simplă peliculă subțire de ulei este suficientă pentru a preveni dezvoltarea vaporilor toxici de teflon.

„Febra teflonului“ sau „febra polimerică“

Pentru că există riscul de supraîncălzire, mai ales când tigaia este lăsată la încins goală, ar fi bine să nu încălzești niciodată tigaia de teflon, fără alimente în ea, mai mult de 3 minute pe aragaz, sau chiar 1 minut pe aparatele de gătit cu inducție. Deoarece PTFE eliberează fum toxic atunci când este supraîncălzit, și poate apărea așa-numita „febra a teflonului“ sau „febra polimerică“. Această otrăvire cu teflon poate duce apoi la alte simptome: stare de rău, dificultăți de respirație, durere de cap, tuse, răgușeală, febră. Deoarece simptomele febrei teflonului sunt foarte asemănătoare cu cele ale gripei, boala este rarori asociată cu otrăvirea cu PTFE.

👉 O tigaie antiaderentă nu are nevoie, în principiu, de ulei, dar totuși acesta este necesar din când în când. Știi care sunt cele mai bune uleiuri pentru gătit 

Emailul și acoperirile ceramice

Pe lângă tigăile acoperite cu PTFE, există și tigăi cu acoperiri ceramice sau emailate. Acoperirile din email sau ceramica sunt mult mai rezistente la zgârieturi decât teflonul și, de regulă, nu se desprind particule din aceste acoperiri în timpul utilizării normale. Aceste acoperiri sunt mai durabile și, prin urmare, mai rezistente la zgârieturi decât PTFE. Dar dacă particulele se desprind totuși, acest lucru nu este dăunător sănătății noastre: particulele vor fi eliminate din organism nedigerate.

Tigăile din fontă sunt și ele o alternativă de lungă durată la tigăile din teflon.

tigaie

Fără apă rece în tigaia fierbinte!

Curățarea unei tigăi din teflon este deosebit de importantă. Dacă faci greșeli, aceasta poate deveni inutilizabilă. Vestea bună este că nu e deloc dificil să ai grijă de ea. Iată câteva reguli de bază:

➤ Când iei tigaia fierbinte direct de pe aragaz, când sfârâie, nu lăsa apa rece să curgă în ea ca să se înmoaie. Înainte de spălare, ar trebui să lași tigaia să se răcească, astfel încât stratul de acoperire să nu crape din cauza șocului termic;

➤ Folosește numai apă caldă și un burete moale;

➤ Tigaia trebuie lăsată la răcit, șearsă apoi de ulei cu un prosop de hârtie și clătită cu apă caldă. Dacă e nevoie de o curățare mai temeinică, poți folosi un burete moale și o picătură de șampon;

➤ Spală tigaia după fiecare utilizare, pentru că, odată ce grăsimea se întărește, nu mai poate fi îndepărtată prea ușor;

➤ Dacă depozitezi tigaile în stive, una peste alta, folosește între ele o foaie de copt sau un șervet de hârtie, ca tigaile să nu se zgârie între ele;

➤ Deoarece stratul de teflon poate fi zgâriat ușor, când amesteci în timpul gătitului, ar trebui să utilizezi numai linguri de lemn sau plastic.

Ce ar fi bine să eviți

✖ Nu pune niciodată tigaia în mașina de spălat vase. Nici alte tigăi cu acoperire nu au ce căuta în mașina de spălat vase.

✖ Nu folosi perii dure, bureți de sârmă. Cu acestea vei scăpa de murdărie, dar vei răzui acoperirea antiaderentă.

✖ Evită utilizarea lichidelor de spălat vase sau a altor produse de curățare – nu sunt necesare și pot deteriora stratul de acoperire.

✖ Nu lăsa resturi de mâncare în tigaie. Anumite alimente acide – suc de lămâie, oțet, sos de roșii – pot ataca suprafața. Gustul alimentelor se poate schimba din cauza contactului pe termen lung cu acoperirea (dar acest lucru nu este dăunător).

Sursa foto: 123rf.com

Articol preluat și adaptat din revista Femeia de Azi (ai posibilitatea de a vedea integral revista și multa alte articole utile și în varinata digitală a revistei).

1 comentariu

Gătim sănătos? Cum: crud, fiert sau copt? 13 iunie 2024 - 6:31 pm

[…] care poate face diferența între a găti sănătos sau nu este tipul vaselor de gătit. dire toate tigaia antiaderentă este unul dintre cele mai importante, pentru că felul în care aceasta arată face diferența […]

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro