190
Vrei să te răsfeți în weekend, dar nu ai chef să mergi la o terasă? Încearcă un burger de curcan servit cu chipsuri din cartof dulce, făcute chiar la tine acasă!
Dificultate: ușor
Timp de preparare: mediu
Ingrediente (4 porții)
- 500 g carne de curcan tocată
- 2 fire de ceapă verde, fin tocată
- 85 g brânză Cheddar rasă
- 1 kg cartofi dulci, tăiați rondele subțiri
- 3 linguri ulei măsline
- 4 chifle
- 1 castravete tăiat felii subțiri
- ketchup
- salată pentru servire ( opțional )
Modalitate de preparare
- Încălziți cuptorul la 200 de grade.
- Plasați carnea tocată într-un castron împreună cu ceapa verde, brânza Cheddar și condimente după gust.
- Amestecați bine și modelați 4 chiftele mari.
- Lăsați-le la rece pentru 15 minute.
- Împrăștiați chips-urile de cartofi într-o tavă mare.
- Stropiți cartofii cu ulei și un praf de sare. Amestecați și introduceți tava în cuptor pentru 30 de minute, întorcându-i la jumătate.
- Încălziți uleiul într-o tigaie și prăjiți chiftelele timp de 10 minute până devin ușor aurii.
- Întoarceți pe partea cealaltă și continuați să gătiți.
- Serviți burgerul de curcan pe felii de chiflă garnisite cu castravete feliat și un strop de ketchup.
- Serviți alături chips-urile de cartofi și salată la alegere.
Poftă bună!
Citește și: Carnea de curcan: nutrienți, beneficii, sfaturi pentru preparare
Sursă foto: 123RF