O rețetă inedită cu somon pentru toată familia! Este pentru 6 porții, iar timpul de preparare este de aproximativ o oră. Poftă bună!
INGREDIENTE
210 g făină integrală
3 ouă
120 ml ulei
90 ml lapte
zeama de la 1 lămâie
180 g somon afumat
75 g mazăre fiartă înainte
sare
piper măcinat
mărar
90 g parmezan
1 avocado
1⁄2 plic praf de copt
MOD DE PREPARARE
1. Se taie în două fructul de avocado, se îndepărtează sâmburele lemnos și se scoate pulpa de pe coajă cu lingurița. Se separă ouăle; se bat separat albușurile cu un praf de sare.
2. Se așază în vasul mixerului gălbenușurile, făina amestecată mai întâi cu praf de copt, uleiul, laptele, parmezanul, mazărea, piperul, mărarul tocat fin, somonul mărunțit și pulpa de avocado.
Se mixează bine până la omogenizare și se înglobează albușul bătut.
3. Se încălzește cuptorul la 180°C, se toarnă compoziția în adânciturile unei forme de brioșe
și se dă la cuptor cam 25 de minute.
Găsești mai multe rețete de preparate culinare și de băuturi răcoritoare în revista #Practic în Bucătărie! O găsești în magazinele de presă sau o poți comanda în format fizic aici și în format digital aici.
Sursă foto: 123rf.com