Home » Blog » 5 reţete pentru o imunitate de fier

5 reţete pentru o imunitate de fier

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 185 vizualizari 4 minute timp estimat
Virozele de tot felul ne pot pune sănătatea în pericol în orice perioadă a anului, nu doar în sezonul rece. Vrei să le ţii departe? Începe o cură pentru imunitate de fier.

Miere cu lămâie

lamaie, miere

Mierea conţine o mulţime de elemente esenţiale organismului pentru a se proteja de microbi, vitamine şi minerale cu proprietăţi antiseptice. De cealaltă parte, lămâia este bogată în vitamina C.

Ingrediente

  • 2 lămâi
  • 4 linguri cu miere

Mod de preparare

Curăţă lămâia de coajă, îndepărtează pieliţa albă, tai-o în bucăţi şi amestecă pulpa obţinută cu mierea. Pune totul într-un borcan cu capac şi păstrează-l la frigider. Ia câte o linguriţă în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun. Cura durează zece zile.

Citește și: 10 motive pentru care nucile sunt cea mai sănătoasă gustare

Pudră din seminţe de in

seminte de in

Sunt foarte bogate în omega 3 şi minerale precum potasiu şi calciu. În plus, seminţele de in sunt foarte bune pentru tratarea constipaţiei.

Ingrediente

  • 3 linguri cu seminţe de in
  • 2 linguri cu seminţe de dovleac

Mod de preparare

Macină seminţele mărunt. Pune câte o lingură din pudra obţinută peste salate, alături de un dressing din ulei de măsline şi zeamă de lămâie.

Suc de pătrunjel

patrunjel

Ca orice legumă cu frunze de culoare verde-închis, pătrunjelul conţine cantităţi importante de fier, necesar pentru producerea globulelor roşii şi prevenirea anemiei.

Ingrediente

  • 1 legătură de pătrunjel

Mod de preparare

Spală frunzele şi pasează-le în blender împreună cu o cană cu apă. Bea în fiecare zi, timp de o săptămână, câte o cană cu suc proaspăt de pătrunjel.

Pastă de usturoi cu roşii

rosii si usturoi

Cunoscut pentru proprietăţile sale antimicrobiene, usturoiul este unul dintre cei mai puternici prieteni ai imunităţii. Iar roşiile sunt bogate în licopen, un foarte bun stimulator al imunităţii.

Ingrediente

  • 4 căţei de usturoi
  • 2 roşii coapte
  • 2 frunze de busuioc

Mod de preparare

Îndepărtează coaja roşiilor şi dă-le pe răzătoare, apoi amestecă-le cu usturoiul pisat şi frunzele de busuioc tocate. Pasta obţinută poate fi consumată cu pâine prăjită.

Suc de sfeclă roşie

imunitate

Sfecla roşie tratează bolile gastrointestinale, restabileşte tranzitul intestinal normal şi elimină toxinele din organism.

Ingrediente

1 sfeclă roşie

2 morcovi

1 măr

Mod de preparare

Curăţă sfecla, tai-o în cuburi şi pune-o în storcătorul de fructe împreună cu morcovul şi mărul. Este un preparat excepţional, care poate fi consumat mai ales la micul dejun.

 

Sursă foto: iStock

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro