Home » Mâncăruri » 5 rețete cu fructe de mare. Răsfăți culinar

5 rețete cu fructe de mare. Răsfăți culinar

Autor: Echipa eCuisine
1 comentariu 911 vizualizari 12 minute timp estimat

Fructele de mare reprezintă un ansamblu de animale mici, precum caracatițe, stridii, crabi, scoici, sepii, languste sau creveți. Preparatele cu fructe de mare nu sunt doar foarte sănătoase, dar și extrem de gustoase. Le poți mânca de câte ori ai ocazia în restaurante, dar la fel de bine le poți prepara și acasă, pentru că toate rețetele cu fructe de mare se gătesc ușor și rapid.

  • Paste cu fructe de mare, rețetă rapidă
  • Orez cu fructe de mare
  • Supa cu fructe de mare
  • Paella de fructe de mare
  • Tocăniță picantă cu fructe de mare

⭐ Află cele mai importante amanunte pe care trebuie să le știi despre fructele de mare. 

paste cu fructe de mare

Paste cu fructe de mare, rețetă rapidă

Dacă și ție îți plac fructele de mare, această rețetă rapidă cu siguranță va fi pe placul tău! Este ideală la cină și se prepară în doar 20 de minute.

Ingrediente (4 porții)

  • 1 linguriță ulei măsline
  • 1 ceapă tocată
  • 1 cățel usturoi, tocat
  • 1 linguriță paprika
  • 400 g roșii tocate
  • 1 l stoc de pui
  • 300 g paste tip tagliatelle
  • 250 g mix fructe de mare
  • 1 mână pătrunjel tocat
  • felii de lămâie (pentru a servi)

Mod de preparare

Se încălzește uleiul într-un wok, apoi se gătesc ceapa împreună cu usturoiul la foc mediu timp de 5 minute până se înmoaie.  Se adaugă boiaua de ardei, roșiile și stocul de pui, apoi se aduce în punctul fierberii. Lăsați focul la mic, adăugați pastele și fierbeți timp de 7 minute, amestecând din când în când pentru a evita lipirea pastelor.

Se adaugă fructele de mare și se fierbe încă 3 minute, până când totul este încălzit și pastele fierte. Asezonași după gust. Presărați pătrunjel tocat la final și serviți cu felii de lămâie.

orez cu fructe de mare

Orez cu fructe de mare

Un preparat perfect pentru prânz sau cină, o veritabilă simfonie de gust și arome. Un fel de mâncare rapid, sănătos și foarte  simplu de făcut!

Ingrediente:

  • 70 g unt
  • 50 ml ulei de măsline
  • 2 cepe mici, tăiate mărunt
  • 3 căței de usturoi, tăiați
  • 350 g orez
  • 1.5 l zeamă de fructe de mare, pește sau de legume
  • 250 ml vin alb sec
  • 1 kg fructe de mare
  • sare și piper negru proaspăt măcinat
  • 30 g pătrunjel proaspăt
  • suc de lămâie proaspăt

Mod de preparare

Încălzește două treimi din unt și uleiul de măsline într-un vas adânc și prăjește ceapa până devine translucidă. Pune orezul și amestecă bine. Amestecă supa caldă și vinul și fierbe-le într-un vas separat. Adaugă-le în orez, puțin câte puțin, amestecând tot timpul, până când orezul este făcut. Ar putea dura aproximativ 20 de minute și s-ar putea să nu ai nevoie de toată cantitatea.

Încălzește restul untului și uleiul de măsline într-un vas separat și prăjește fructele de mare până sunt făcute. Asezonează-le cu sare și piper negru proaspăt măcinat, pătrunjel și câteva picături de suc de lămâie.  Pune fructele de mare peste orez, asezonează dacă este necesar și servește cu salată verde.

Iar finalul arată, așa:

orez cu fructe de mare

 

Supa cu fructe de mare

Supa Laksa este o supă cu tăieți. Cea mai cunoscută versiune este similară acestei supe aromate prin curry și cocos.

Ingrediente 

  • 1 pachet (80 g) paste Laksa sau tăieți groși
  • 400 g lapte de cocos
  • 800 g supă de pui pui (inclusv preparată cu un cub concentrat) 
  • 1 linguriță paprika iute
  • 300 g creveți
  • 300 g midii în jumătăți de cochilii
  • 300 g eglefin (sau alt pește slab), tăiat în bucăți
  • 100 g calamar
  • piper negru proaspăt măcinat
  • 250 g fidea
  • coriandru proaspăt

Mod de preparare

Pune pastele Laksa, laptele de cocos, supa de pui și paprika-ul într-o cratiță și lasă-le să fiarbă pentru aproximativ 10 minute sau până când aromele încep să se simtă.

Adaugă creveții, midiile, eglefinul și calamarul peste amestec și fierbe din nou timp de 10 minute sau până în momentul în care fructele de mare s-au fiert. Asezonează cu sare și piper negru.

Adaugă fideaua și lasă să fiarbă pentru încă 5 minute. Adaugă coriandrul și servește supa în boluri.

Paella de fructe de mare

Paella este o reteta traditionala din Spania, ingredientul de baza fiind orezul.

Ingrediente:

  • 20 ml ulei de măsline
  • 1 ceapă, tăiată
  • 2 căței de usturoi, zdrobiți
  • 1 cârnat chorizo, tăiat
  • 120 g mazăre
  • 200 g orez cu bobul lung
  • 80 ml vin alb
  • 8 creveți întregi, decorticați
  • 8 midii

Mod de preparare

Încălzește cuptorul la 180 de grade. Încălzește uleiul și călește ceapa și usturoiul până se rumenesc. Adaugă cârnatul chorizo și mazărea și călește-le pentru încă 5 minute. 

Adaugă orezul și prăjește-l pentru 3 minute. Toarnă vinul alb și fierbe până ce acesta scade. Pune toată compoziția într-un vas termorezistent și așază creveții și midii pe deasupra. Adaugă sofranul și 2/3 din zeama de pui. 

Acoperă vasul cu folie de aluminiu și coace pentru 30 de minute. Adaugă apoi restul de zeamă de pui și mai coace pentru încă 30 de minute sau până când orezul este gătit iar lichidul a fost absorbit. (Îndepărtează și aruncă midii care nu s-au deschis). Potrivește de sare și piper și presară coriandrul proaspăt. Servește cald.

tocana cu fructe de mare

Tocăniță picantă cu fructe de mare

O rețetă mexicantă arzătoare și provocatoare, și la propriu și la figurat!

Ingrediente

  • 2 ardei iuți uscați
  • 1 lingură ulei măsline
  • 1 ceapa, tocată
  • 4 căței de usturoi, tocați
  • 1 linguriță paprika afumată
  • 1 linguriță chimen măcinat
  • 700 ml stock de legume
  • 250 g roșii tocate
  • 200 g creveți decorticați
  • 300 g file de pește alb, tăiat în bucăți de 2 cm
  • 300 g scoici
  • 500 g cartofi noi, tăiați în jumătate și fierți
  • sucul de la 2 limete
  • felii de limetă pentru a servi
  • avocado
  • ceapă roșie feliată
  • frunze de coriandru, tocate
  • tortilla de porumb

Mod de preparare

Pune ardeiul iute într-o tigaie fierbinte de prăjire pentru câteva secunde, apoi îndepărtează-l de pe sursa de foc.  Înmoaie  ardeiul în apă clocotită pentru 15 minute. Încălzește uleiul de măsline într-o cratiță mare la foc mediu. Adaugă ceapa și usturoiul, asezonează după gust și fierbe-le timp de aproximativ 5 minute sau până se înmoaie.

Adaugă paprika, ardeiul iute hidratat, chimionul, stocul și roșiile. Sotează timp de 5 minute, apoi pasează foarte bine într-un blender.  Toarnă compoziția înapoi în tigaie și adu-o în punctul de fierbere. Redu căldura și fierbe timp de 10 minute. Când este aproape gata, adaugă creveții, fileul de pește, scoicile și cartofii.  Pune un capac și fierbe timp de 5 minute la foc mediu-mare. Adaugă sucul de lime și servește cu felii de lămâie verde, avocado, coriandru, ceapă roșie și tortilla.

Festinul este gata!

Sursa foto: 123rf.com

 

1 comentariu

Fructe de mare. 8 lucruri pe care trebuie să știi 2 iunie 2024 - 11:14 pm

[…] O colecție apetisantă de rețete cu fructe de mare este exact ceea ce-ți trebui în acest moment, încare pofta evine […]

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noile editii ale revistelor sunt aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

atile si informațiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro